De ziua numelui lui, al copilului :)

La multi ani minune cu nume frumos !! Sa ti-l porti sanatos si la fel de bucuros precum am fost noi cand l-am ales...impreuna cu tine - credem noi :)

Today isn't Monday! It's a fresh new day! :) You should breath and smile and play!

Viscri - Vii si scrii

Am ajuns, nu din intamplare, in satul Viscri. Undeva in judetul Brasov, este unul din multele sate sasesti ramase neatinse de transformarile omului modern. Intr-un moment in care mai toti ne plangem ca nu avem autostrazi, cred ca putini s-au incumetat sa viziteze un astfel de loc in care, cu buna stiinta sau rea vointa, drumul de acces este discriminat si condamnat sa fie un drum care nu te prea invita sa-l urmezi mai departe. Exista intr-adevar si un avantaj, acela de a selecta, cat se poate de natural, turistii; astfel evitand ca locul sa devina unul prea comercial.

Pentru cei care ati auzit macar de Viscri, ma veti intreba daca l-am intalnit pe Printul Charles. Si va voi raspunde sincer ca da, pe print il intalnesti din momentul in care ai decis sa pornesti spre Viscri, apoi mergand pe drumul praf si pulbere parca nu-ti mai vine sa te vaiti pentru ca , nu-i asa, cel putin printul a trecut pe acolo si te gandesti din nou la el: cum a ales acel loc? 

Apoi in sat, un sat ca oricare alt sat sasesc, cu case mari, gospodarii intregi lipite una de cealalta si ordonate de-alungul strazii, fara sa-ti dea posibilitatea sa zaresti ceva in curtile mari din spate (asa cum vezi prin zona noastra), dar frumos colorate si multe din ele renovate respectand stilul initial, din nou ceva ce nu prea vezi prin zona noastra. Dintre case se mai deschide cate o poarta si ies cativa turisti, aflati acolo tot datorita printului, care si-a pus amprenta pe intreg locul acela. De la restaurarea bisericii pana la casele care aveau nevoie de putina revigorare, dar fara termopane si vopsea lavabila, ci acelasi fel de materiale care le-au ajutat sa supravietuiasca peste timp.

Oameni care vin sa viziteze satul fara ca macar sa stie exact ce au de vizitat acolo, intreaba curiosi care este casa printului.

Va mai pot face o recomandare despre ce mai puteti vizita acolo, anume Biserica fortificata datata din sec XIII, renovata si ea tot de Printul Charles, biserica ce, de prin anii '90, a fost aleasa sa faca parte din patrimoniul mondial Unesco.

In turnul care porneste din incinta bisericii este specificat ca urci pe raspunderea ta :), insa merita sa ti-o asumi pana in cel mai inalt punct al turnului. Linistea simtita si traita acolo acoperea chiar si tipetele lui Alexandru cand nu-l lasam sa se avante singur prin imprejurimi... Din toate cele 4 laturi imaginile sunt, pe cat de diferite, pe atat de incantatoare la vedere. Acolo am simtit ca trebuie sa scriu toate astea. Daca as mai fi avut timp printre zecile de poze...

Fiti siguri ca, oricat v-ati documenta in carti sau pe internet despre cetate sau satul Viscri, nu castigati nimic daca nu mergeti sa si simtiti ce inseamna locul acela.

Puteti experimenta ce inseamna "aerul conditionat" traditional. Luati masa sub un sopron construit doar din caramida, barne de lemn si tigla sanatoasa deasupra. Daca mai adaugi un vin rece si bucatele alese gatite de persoane speciale, s-ar putea sa va prelungiti sederea intr-o perioada de vara torida.
Viata satului se va derula absolut firesc in tot timpul sederii voastre acolo, daca vedeti cateva "piscine" cu apa pe marginea drumului, sa stiti ca apa e pentru animalele care se intorc seara de la pascut.

Si chiar daca e miezul verii, nu ignorati obiectele artizanale pe care le gasiti expuse de sateni din loc in loc, la poarta sau in curtea casei. Tot in urma unui proiect initiat de data asta de 2 nemti stabiliti in Viscri, mii de perechi de papuci de pasla,  sosete, manusi, caciuli, pulovere toate din lana, groase, sanatoase si viu colorate ajung sa fie vandute pana si in Germania, dar mai sigur le gasiti chiar in Viscri.

Viscri nu e un loc de vizitat, ci de meditat. E un loc in care timpul a ramas in loc, pastrand cu sfintenie istoria si purtand-o cu el mai departe. Cand vrei sa te regasesti, sa simti cine esti si de unde te tragi, urci in turnul vechi al bisericii si vei avea revelatii. Acest loc iti aminteste lucruri pe care nu le-ai stiut niciodata cu adevarat, dar pe care incepi sa le simti si sa te identifici cu ele.

Am plecat cu convingerea ca, desi nu este cel mai pitoresc sat din Romania, este oarecum izolat si are un drum de acces care ar trebui sa il condamne pe primar sa dea in toate gropile posibile, cu toate astea se adevereste inca o data ca Omul sfinteste locul: fiecare om gospodar din Viscri si, sa nu uitam datorita cui am ajuns sa cunoastem de existenta acestui sat, Printul Charles.

Ar fi nevoie de asemenea oameni cam peste tot, daca nu pentru a deveni un loc prea comercial si plin de turisti, macar din respect pentru noi si cei datorita carora am ajuns sa mostenim aceste locuri. Pentru ca, nu-i asa, noi suntem "urmasii urmasilor" despre care am invatat la orele de istorie. Si vor mai urma si dupa noi. Intoarcerea la natura si la tot ce e natural nu ne va impiedica sa evoluam, ba din contra, vom evolua sanatos si pastrandu-ne valorile. 

Daca va regasiti printre cei care au copilarit in asemenea locuri incarcate de istorie, faceti asa incat sa restaurati si sa conservati tot ceea ce stiu ca va e atat de aproape de suflet. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem,  nimic nu se compara cu amintirile acelea. Nici un loc de joaca modern, nici un cinematograf 3D sau joc pe calculator.

Avem fiecare datoria morala de a fi un "Print Charles" pentru locul nostru de suflet.

Sa incurajam si sa ne incurajam sa scoatem la iveala tot ce cunoastem mai frumos si sa-i pastram valoarea. 

Pentru ca sunt inca sub influenta acestei calatorii, mi-ar placea sa-mi impartasiti si povestile voastre. Nu-ti dai seama cat de important e sa-ti pui amprenta pe un lucru, pana cand nu vezi cat de mult inseamna sa faci oamenii sa cunoasca acel lucru/loc (si) datorita tie. 
Pe masura ce vom aduna mai multe povesti, vom realiza cat de multe lucruri/locuri avem in comun.  

Pe mai departe!

It's a brand new day everyday. Let's celebrate!

Whenever I feel inspired by someone or something, I just press the button. I never stop, not even when my camera is missing, and even so, I have an "invisible button through my eyes". More often I keep pictures for me like I used to do with my writings when I was a kid.

Back then, there was my mom spying on me; whenever I was writing something, then she archived. As time passed and I grew up, I realized that it's like a revelation to bring back "my written thoughts". Lately, I realised that finding my writings brought me back memories that I forgot, therefore, was the moment when I decide to keep keep my pictures too - for me and for those which are touched by its inner stories.

Because it's all about feelings and joy, and because their stories are priceless and must be seen, I decide to create this page where I can share my photos with you.

Taking pictures doesn't make me a professional photographer, but I know I can bring up joy and a good story of it. So, feel free to share with your friends, because you never know who needs a smile.

<3 <3 <3

De fiecare data cand ceva ma inspira, fotografiez. Chiar si cand nu am aparatul la mine, imaginile mi se intiparesc pe retina ca si cum as fotografia. De cele mai multe ori am pastrat fotografiile doar pentru mine, exact cum obisnuiam sa fac cand eram mica si scriam cate o poezie sau asterneam pur si simplu cateva cuvinte pe hartie.

Pe atunci, mama era cea care imi aduna toate scrierile si le arhiva. Pe masura ce timpul a trecut iar eu am crescut, mi-am descoperit "gandurile" scrise in copilarie si am avut o revelatie. Multe lucruri sau intamplari le uitasem, dar ce e scris ramane scris cum spunea cineva mai inaintea mea... Asadar am inceput sa-mi pastrez scrierile cat si fotografiile - atat pentru mine, cat si pentru cei care se identifica intr-un fel cu povestile mele sau se bucura cand imi privesc fotografiile.

Pentru ca este vorba despre ceea ce simti si iti bucura sufletul, m-am hotarat sa-mi fac o pagina dedicata fotografiilor pe care le fac din cand in cand si a povestilor care le insotesc. 

Faptul ca fotografiez nu ma face sa ma consider un fotograf profesionist, dar cu siguranta unul entuziast; si stiu ca pot face o fotografie sa spuna o poveste si sa aduc un zambet pe fata oricarui prieten care imi priveste fotografiile. 

Multumesc celor care ma sustin deja in ceea ce fac, se stiu ei singuri iar eu stiu ca n-au nevoie de laude. Sa ne bucuram impreuna de o noua zi, de o noua provocare, de tot ce putem face pentru ca orice rau sa devina bine.